Marketing

Are nevoie un jurnalist de social media?

octombrie 13, 2011

Recent am publicat pe Social Media Moldova articolul „Mass-media şi reţelele sociale”, în care am vorbit despre interacţiunea dintre mass media şi social media, dar şi despre traficul  generat de reţelele sociale pe site-urile celor mai cunoscute ziare europene.

O astfel de creştere a traficului de pe reţelele sociale este caracteristică şi pentru Moldova. Cu câteva zile în urmă, Dumitru Ciorici, directorul editorial al portalului de ştiri Unimedia, a scris pe Twitter: „Facebook şi Twitter aduc cca 10% din traficul site-ului The Economist. Ca la UNIMEDIA”. Deci, avantajele interacţiunii mass-media cu reţelele sociale sunt evidente. Dar cum stau lucrurile în cazul jurnaliştilor în parte, are nevoie un jurnalist de social media?

Această întrebare i-am adresat-o lui Alexandru Gurdila şi am primit un răspuns exhaustiv:

E atât de simplu. Social media = comunicare. Comunicare = informaţie. Informaţie = ştiri. Ştiri = vizitatori/telespectatori/cititori. Ăştia din urmă = bani. Un jurnalist care îşi utilizează accountul de Facebook sau Twitter doar pentru a posta linkuri sau a face „approve friend request” e… un jurnalist care va muri în curând.

Poţi să scrii articole superbe în ziare. Poţi să faci reportaje geniale la tv. Dar cu timpul vei fi nevoit să comunici direct cu cei care te citesc. Vei fi nevoit să le dai sfaturi. Vei fi ne voit să le asculţi aceleaşi doleanţe/probleme pe care ţi le spun şi live. Lumea trăieşte mult mai activ pe internet. Acolo poţi foarte uşor să-ţi măsori influenţa şi calitatea audienţei. Pentru că e live. Pentru că e non-stop. Pentru că e captivant.

Are nevoie un jurnalist de social media? Da.
Are nevoie social media de jurnalişti? Da.
Răspunsul e simplu, nu?

Alexandru Gurdila, 21 ani, jurnalist Jurnal TV, Interactive Producer UrmaTa, autorul blogului http://hodoronctronc.eu