Aplicații

Ratingul Foursquare în Chişinău

martie 26, 2012

Proiectul Social Media Moldova îşi reia activitatea!

Cu părere de rău, proiectul şi-a suspendat activitatea pentru aproape 3 luni, dar nu a fost decât o pauză.  Acum ne reluăm munca şi sperăm că va fi una continuă :)

Pentru o revenire frumoasă am decis să începem cu prezentarea unui nou serviciu – Ratingul Foursquare în Chişinău!

4sq.socialmedia.md

Mulţumim lui @drumboom_net pentru dezvoltarea serviciului!

Ratingul Foursquare în Chişinău

Recent am scris pe blogul meu despre Foursquare, despre promovarea afacerii cu ajutorul acestei aplicaţii şi despre cum poate fi obţinut accesul la gestionarea locaţiilor în Foursquare. Anume la acea etapă se născuse ideea de a extrage datele referitoare la Chişinău şi utilizatorii segmentului nostru. Statisticile obţinute sunt foarte interesante:

Aproape 64000 de check-in-uri au fost făcute în Chişinău! Fiecărei locaţii îi revine în medie câte 30 check-in-uri. Numărul de locaţii înregistrate pe Foursquare în ţara noastră depăşeşte cu puţin 2100. Vorbind despre tips-uri, utilizatorii noştri nu sunt prea darnici – la cele 64000 de check-in-uri au fost lăsate doar 1043 de sugestii.

Caracteristicile şi descrierea ratingului:

Ratingul include doua secţiuni – TOPul locaţiilor şi TOPul utilizatorilor. În plus, fiecare secțiune îşi are propriile statistici. Topurile afişează doar primele 200 poziţii pentru fiecare secţiune.

TOPul locaţiilor. Ratingul include următoarele secţiuni:

Our TOP – mii de analişti din India şi China monitorizează fiecare locaţie în parte şi îi atribuie poziţia corespunzătoare în top :) Noi am introdus câţiva coeficienţi, cu ajutorul cărora se afişează statistici mai obiective referitoare la popularitatea locaţiilor.

În cazul TOP by Check-ins, TOP by Users şi TOP  by Tips e mai simplu – e un rating alcătuit reieşind din numărul check-in-urilor, numărul utilizatorilor şi numărul tipsurilor pentru o anumită locaţie.

TOPul utilizatorilor. Ratingul include următoarele secţiuni:

Our TOP – cu ajutorul unei formule prestabilite se afişează utilizatorii populari pe 4sq, pe când ratingul utilizatorilor care fac check-in -uri la distanţă de 100 metri de la locaţie, fără a o vizita, este redus.

În plus, există şi un rating al utilizatorilor format după  Check-ins, Mayorships, Badges, Tips, Friends – rating după numărul de check-in-uri, numărul locaţiilor unde utilizatorul are statut de Mayor , numărul badge-urilor , numărul sugestiilor lăsate, dar şi numărul de prieteni.

Statisticile

Statisticile locaţiilor indică numărul total de locaţii din Chişinău înregistrate pe Foursquare, dar şi raportul procentual al diferitor categorii de locaţii. În plus, se afişează informaţii despre procentul de locaţii cu date de contact şi adrese exacte, tips-uri ş.a.

Statisticile utilizatorilor prezintă informații despre utilizatorii Foursquare în Chişinău. De exemplu, doar 24% dintre utilizatori au checkin-uri în peste 50 de locaţii, şi doar 10% au statut de Mayor în mai mult de 5 locaţii.

În curând vom pregăti şi un raport în baza datelor ratingului. Deci rămâneţi cu noi!

P.S. Sub meniul principal de pe site-ul nostru găsiţi un link permanent către ratingul Foursquare, iar lângă acesta – linkul către ratingul utilizatorilor Twitter în Moldova.